Servicii de consultanță și implementare a Regulamentul (UE) 679/2016 privind protecția datelor cu caracter personal – GDPR
VĂ MULȚUMIM
PENTRU ÎNCREDEREA ACORDATĂ!
DESPRE NOI
AFLĂ MAI MULTE DESPRE GDPR ȘI DPO!
CE ESTE GDPR?
GDRP reprezintă regulamentul regulamentului UE nr. 679/2016, regulament general privind protecția datelor (General Data Protection Regulation).
GDRP va fi aplicabil din 25 mai 2018 la nivelul întregii Uniuni Europene precum și în orice alt stat din lume unde se folosesc date personale ale cetățeniilor UE.
GDPR conține un set de reguli menite să ofere cetățenilor mai mult control asupra datelor lor.
CE ÎNSEAMNĂ DPO?
În regulamentul 679 se definește clar rolul unei persoane numită DPO (Data Protection Officer) sau tradus Responsabilul cu Protecția Datelor, și pare a fi mai degrabă un fel de avocatul clientului decât o simplă persoană de contact folosită în prezent de cei care sunt deja autorizați ca operatori de date. Această persoană trebuie să aibă cunoștințe de specialitate pe zona de protecție de date (art.37-5). Poate fi un membru al echipei sau poate să-și desfășoare activitatea în baza unui contract de prestări servicii (art.37-6), însă trebuie implicat în mod corespunzător și în timp util în toate aspectele legate de protecția datelor (art.38-1) și nu poate fi demis sau sancționat de către operator pentru îndeplinirea sarcinilor sale (art.38-3).
CURS DE SPECIALIZARE RESPONSABIL CU PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Cătălin Giulescu
DPO CERTIFIED BY EIPA (MAASTRICHT)
Dorel Dorobanțu
EUROPEAN SECURITY AND DEFENCE COLLEGE (BRUSSELS)
PARTEA I
Modalitate de pregătire: pregătire teoretică Număr ore minim obligatorii: 60h
PARTEA II
Modalitate de pregătire: experiență practică Număr ore minim obligatorii: 120h
Pe baza instrumentelor de lucru furnizate în cadrul pregătirii teoretice, cursanții vor trebui să elaboreze un plan de lucru aferent DPO, un registru de evidentă a prelucrării, un modul de misiune audit, precum și să soluționeze anumite spete practice ipotetice pe care le vom agrea împreună. Dovedirea realizării sesiunii de practică se va face prin redactarea/completarea instrumentelor de lucru puse la dispoziție de formator, pe baza unei spețe.
Cursurile se desfășoară cu un număr de maxim 28 de participanți, pe o perioadă de 5 zile.
URMĂTORUL CURS:
20 MAI 2024 - BUCUREȘTI
PREȚ: 2990 RON
TELEFON: 0748 022 707
Înregistrează-te aici
17
MAI
CURSP DPO GDPR
9:00 AM – 5:00 AM
BUCUREȘTI (CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE A ROMÂNIEI)
Lector: Cătălin Giulescu – DPO Certified by EIPA (Maastricht);
Preț: 2990 lei + TVA
13
MAI
CURSP DPO GDPR
9:00 AM – 5:00 AM
BUCUREȘTI (CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE A ROMÂNIEI)
Lector: Cătălin Giulescu – DPO Certified by EIPA (Maastricht);
Preț: 2990 lei + TVA
04
MARTIE
CURSP DPO GDPR
9:00 AM – 5:00 AM
BUCUREȘTI (CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE A ROMÂNIEI)
Lector: Cătălin Giulescu – DPO Certified by EIPA (Maastricht);
Preț: 2990 lei + TVA
DETALII LECTOR
Cătălin Giulescu
DPO CERTIFIED BY EIPA (MAASTRICHT)
Cu o experiență de aproximativ 20 de ani în administrația publică, în special în domeniul aplicării legii, al elaborării proiectelor de acte normative, al îndeplinii procedurilor necesare pentru negocierea și încheierea tratatelor, precum și studierii și cercetării dreptului Uniunii Europene, și-a dedicat ultimii 14 ani domeniului protecției datelor cu caracter personal.
Dorel Dorobanțu
EUROPEAN SECURITY AND DEFENCE COLLEGE (BRUSSELS)
Licențiat în fizică și în științe juridice, a obținut titlul științific de doctor în domeniul fizică, iar în ultimii 24 ani a activat atât în Poliția Română cât și în cercetarea științifică și învățământ la Universitatea Politehnica din București. A implementat sistemul de control intern managerial, a autorizat și controlat respectarea regimului legal al operațiunilor cu arme, explozivi și substanțe periculoase și a coordonat activități de cooperare polițienească internațională în cadrul IGPR.
Abonează-te la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu ultimele noutăți despre GDPR!